Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Ilinca Bucatariu
Despre Ilinca Bucatariu
Sunt pasionată de voluntariat, iar Rotaract este locul unde mă regăsesc si unde știu că pot aduce cu adevărat o schimbare în comunitate.
Ilinca Bucatariu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Andreea Hutu
Despre Andreea Hutu
Licentiata in Arte Plastice - Fotografie | Membru Rotaract Bacau din 2012 | Project Manager | Past-President | Past Vicepresident | Membru adoptat Rotary Bacau din 2017 | Coordonator echipa @ Xerox | Blogger @ deea-d.blogspot.ro | Mama de bunny Oreo din Iulie 2017 | Paris, make-up & sleep lover | Dark & twisty | Rotaract lover | World lover | Vegan
Andreea Hutu este membru in Rotaract Club Bacău
Alessandra-Elena Sivache
Despre Alessandra-Elena Sivache
Numele meu este Alessandra-Elena Sivache, dar mi se spune Sandra, sunt studentă la medicină în cadrul UMFCD, sunt o persoană deschisă spre noi experiențe.
Alessandra-Elena Sivache este membru in Rotaract Club București Nord
Dan Zagnat
Despre Dan Zagnat
Văzând Rotaract nu numai ca pe o posibilitate de materializare a elanului altruist, dar ca și pe o posibilitate de a mă afla în mijlocul unei comunități constructive, în care voi găsi fără nici o îndoială modele demne de urmat, am luat decizia de a mă alătura familiei Rotary, aceasta dovedindu-se a fi una din cele mai bune decizii luate până acum.
Dan Zagnat este membru in Rotaract Club Chișinău
Sergiu Mos
Despre Sergiu Mos
Membru in Rotaract de 8 ani (din 2012). Membru in Rotaract cel putin inca 8 ani de acum incolo :)
Sergiu Mos este membru in Rotaract Club Târgu Mureș
Iulia Theodora Matei
Despre Iulia Theodora Matei
Un om mic cu aspiratii mari
Iulia Theodora Matei este membru in Rotaract Club Focșani Varana
George Petrache
Despre George Petrache
Pot afirma despre mine ca sunt o persoana sociabila,imi.plac provocarile, sunt perseverent si pun suflet in tot ceea ce fac.
George Petrache este membru in Rotaract Club Brașov Burg Transilvania
Tudor Coman
Despre Tudor Coman
Sunt Presedinte fondator al Clubului Rotaract Viseu de Sus, reusind înființarea acestui club într-o zonă lipsită de activitate social-filantropică care să fie efectuată de către tineri și care să se axeze pe ajutorul persoanelor cu nevoi.
Exodul tinerilor din această zonă face ca acest club să fie extrem de important pentru tinerii care doresc să devină lideri ai comunității și pentru cei care doresc să schimbe implicarea tinerilor în comunitate.
Sperăm să reușim efectuarea unor proiecte benefice pentru aceste categorii!