Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Mihaela-Gabriela Mărescu
Despre Mihaela-Gabriela Mărescu
Ma pot descrie ca fiind o persoana extrovertita, spontana si foarte activa, curioasa si uneori prea bagacioasa, acesta este de asemenea si un defect pe care cu siguranta il voi corecta curand. Sunt dornica de a ma dezvolta personal din ce in ce mai mult pentru a descoperi ce ma face fericita si in ce domeniu imi va viitorul, mereu in cautarea unui zambet asociat gandului si emotiilor unei cariere dorite. Rotaract m-a ajutat si in continuare ma ajuta sa gasesc raspunsuri singura intrebarilor ce de ceva timp puneau presiune si imi dezorganizau mintea, prin intermediul proiectelor diverse am trecut prin toate alaturi de o echipa pe care ma pot baza in viata de zi cu zi. Ma simt pregatita sa-mi continui povestea in acelasi ritm frumos, langa aceiasi oameni, mentinand echilibrul dorit si gasit.
Mihaela-Gabriela Mărescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Tudor Alexandru Purcarea
Despre Tudor Alexandru Purcarea
Fac parte din familia Rotaract din 2014, de atunci m-am implicat în mai multe proiecte organizate de către clubul Rotaract Piatra Neamt. Am indeplinit functia de Trezorier in anul 2015-2016 si Presedinte in 2016-2017. Imi place sportul si ma uit excesiv de mult la fotbal si ciclism. Cam atat despre mine
Tudor Alexandru Purcarea este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Andreea Hutu
Despre Andreea Hutu
Licentiata in Arte Plastice - Fotografie | Membru Rotaract Bacau din 2012 | Project Manager | Past-President | Past Vicepresident | Membru adoptat Rotary Bacau din 2017 | Coordonator echipa @ Xerox | Blogger @ deea-d.blogspot.ro | Mama de bunny Oreo din Iulie 2017 | Paris, make-up & sleep lover | Dark & twisty | Rotaract lover | World lover | Vegan
Andreea Hutu este membru in Rotaract Club Bacău
Maria Enache
Despre Maria Enache
Buna, eu sunt Maia. Am 23 de ani si sunt in Constanta, in momentul de fata stau in Bucuresti. Am terminat facultatea de Inginerie Medicala din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti si lucrez ca Inginer Medical, in ortezare si protezare. Imi face deosebita placere sa fac parte din familia Rotaract.
Maria Enache este membru in Rotaract Club București Triumph
Răzvan Gîscă
Despre Răzvan Gîscă
Imi place sa particip la actiuni ce au ca scop promovarea/dezvoltarea obiectivelor comunitatii locale.Sunt o fire activa , îmi place sportul , îmi place sa interacționez cu persoane noi .Imi place de asemenea sa citesc , ultima carte citită este Tigrul alb de aravind adiga (01.04.2018).Astept cu nerăbdare sa ne vedem la conferința zonală.
Răzvan Gîscă este membru in Rotaract Club Turda
Vlad Florut
Despre Vlad Florut
Link CV foto: https://dl.dropboxusercontent.com/u/23893437/Vlad-Florut-CV-30042015-EN-IBIZA.pdf
Vlad Florut este membru in Rotaract Club Târgu Mureș
Mihai Măcriș
Despre Mihai Măcriș
O mână de ajutor în comunitate schimbă vieți și inspiră speranță. Am tot respectul pentru ideea de "service above self" din familia Rotary, de aceea mă implic cu mare drag.
Mihai Măcriș este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Bianca Blaga
Despre Bianca Blaga
Sunt o fire prietenoasa, calda si spontana. Imi place sa calatoresc, sa pictez si sa gatesc.