Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Ilinca Bucatariu
Despre Ilinca Bucatariu
Sunt pasionată de voluntariat, iar Rotaract este locul unde mă regăsesc si unde știu că pot aduce cu adevărat o schimbare în comunitate.
Ilinca Bucatariu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Alexandru Tomuleasa
Despre Alexandru Tomuleasa
Sunt un tip sensibil, energic, comunicativ, iubesc schimbarile; sunt sociabil, dar adesea indecis. Sunt mobil, ma adaptez usor, sunt curios, interesat de multe lucruri, sunt mediatorul înnascut. Sunt sociabil si caut permanent latura vesela a vietii. Bunatatea, talentul diplomatic si negustoresc si usurinta în exprimare îmi permit sa abordez cu succes multe domenii. Cred ca mi se poate reprosa orice în afara faptului ca as fi plicticos. Activ si creativ, caut fascinantul si neobisnuitul.
Daca interesele de moment sunt prea puternice, atunci ma voi orienta dupa cum bate vântul. Uneori fug dupa doi iepuri si imi schimb comportamentul în functie de starea de spirit. Din acest motiv, uneori sunt nehotarât si instabil, nu întotdeauna ordonat si statornic în viata.
Alexandru Tomuleasa este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Paul Lupașcu
Despre Paul Lupașcu
Sunt un tânăr pasionat și dedicat, mereu în căutarea oportunităților de a aduce o schimbare pozitivă în comunitatea noastră. Cu o dorință profundă de a învăța, mă aflu într-o continuă dezvoltare prin intermediul voluntariatului, educației și al inovației sociale. Îmi place să mă implic în proiecte care au un impact semnificativ și să inspir alți tineri să se alăture eforturilor comune de a construi un viitor mai bun. Cu o perspectivă deschisă și un spirit entuziast, caut întotdeauna modalități de a contribui la dezvoltarea comunității și de a face o diferență pozitivă în lume.
Paul Lupașcu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Alexia Nitu
Despre Alexia Nitu
Alexia Nitu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Alessandra-Elena Sivache
Despre Alessandra-Elena Sivache
Numele meu este Alessandra-Elena Sivache, dar mi se spune Sandra, sunt studentă la medicină în cadrul UMFCD, sunt o persoană deschisă spre noi experiențe.
Alessandra-Elena Sivache este membru in Rotaract Club București Nord
Bianca Varga
Despre Bianca Varga
Sunt o persoana activa, imi place foarte mult munca in echipa. Imi place sa cunosc oameni noi, sa incerc sa ma integrez in diferite grupuri, sa vad cum reactionez pusa fiind in noi situatii. Muncesc mult in momentul in care in doresc un anumit rezultat. In fiecare an incerc sa ma autodepasesc si sa fac lucrurile cat mai bine cu putinta.
Bianca Varga este membru in Rotaract Club Turda
Melania Borcan
Despre Melania Borcan
Sunt o fire sociabila, prietenoasa, deschisa. Imi place sa invat si sa descopar lucruri noi.
Melania Borcan este membru in Rotaract Club Jimbolia
Oana Maria Boia
Despre Oana Maria Boia
Imi place ideea de Rotaract si adunare de prieteni in scopul de a face lumea asta putin mai buna.
Nu voi face o scurta descriere a mea ca le cv-urile Europass. Faptul ca sunt parte a Clubului de la infiintarea lui ar trebui sa spuna o parte dintre calitatile sau defectele mele. :) :) :)