Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Giuliana Stanchescu
Despre Giuliana Stanchescu
Sunt o persoana sociabila, prietenoasa , careia ii place sa cunoasca oameni noi si sa ii ajute cum poate . In cadrul Rotaract doresc sa ajut cat mai multi oameni, sa fac lumea mai buna si sa imi fac prieteni noi ce pot deveni familie.
Giuliana Stanchescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Alexandru Stainbok
Despre Alexandru Stainbok
Dorința mea cea mai mare pentru care am intrat în Rotaract a fost accea de a oferi înapoi societății din care m-am ridicat. Gândul că împreună cu niște prieteni putem produce schimbări și putem ajuta atâția oameni îmi creează o bucurie enormă având în vedere situația actuală în care ne aflăm. Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu pentru a schimba ceva, oferă o mână de ajutor atunci când poți și ridică un zâmbet pe fața oricui ai oferit ajutorul.
Alexandru Stainbok este membru in Rotaract Club Reghin
Daniel Cosmin Lazar
Despre Daniel Cosmin Lazar
Vrei sa afli cat mai multe despre mine? O sa-ti povestesc imediat o mica parte din ceea ce sunt, ceea ce cred, ceea ce simt.
Numele meu este Daniel, cred ca sunt putine persoane care ma cunosc cu adevarat. Nu pot spune ca sunt un om simplu sau usor de inteles. Sunt o fire contradictorie, complicata. Si apreciez enorm oamenii care incearca sa ma inteleaga si nu se grabesc sa ma judece!
Daniel Cosmin Lazar este membru in Rotaract Club București Triumph
Mirela Todea
Despre Mirela Todea
Sunt o persoana activa. Mai am multe de invatat despre mine si despre societate si cred ca tarie ca Rotaract imi va oferi aceasta ocazie.
Mirela Todea este membru in Rotaract Club Sebeș
Rareş Silaghi
Despre Rareş Silaghi
Îmi doresc să mă dezvolt alături de tinerii care susțin și lucrează în folosul comunității.
Rareş Silaghi este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca
Sorana Gidro
Despre Sorana Gidro
Buna! :)
Ma numesc Gidro Sorana-Stanca dar toata lumea imi spune Soso.
Sunt membru in Rotaract de 3 ani de zile si sper sa raman o viata in familia Rotary.
Imi place Rotalife datorita membrilor din diferite medii si pentru faptul ca in fiecare zi pot sa invat ceva nou in special la conferintele Rotaract.
Sorana Gidro este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca SAMVS
Maria Enache
Despre Maria Enache
Buna, eu sunt Maia. Am 23 de ani si sunt in Constanta, in momentul de fata stau in Bucuresti. Am terminat facultatea de Inginerie Medicala din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti si lucrez ca Inginer Medical, in ortezare si protezare. Imi face deosebita placere sa fac parte din familia Rotaract.
Maria Enache este membru in Rotaract Club București Triumph
Borșan Silvia
Despre Borșan Silvia
Numele meu este Borsan Silvia, am 22 de ani impliniti, proaspata absolventa a UAV, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială, primul meu mandat in functia de secretar Rotaract Arad. Sunt o persoană căreia îi place lucrul în echipa, dorința de a învăța continuu, comunicarea eficienta dar și eficace. Un bun organizator, responsabilă, spirit ludic și prietenoasă.