Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Radu-Alexandru Dincă
Despre Radu-Alexandru Dincă
Salutări,
Numele meu este Radu. Sunt bucuros că fac parte din familia Rotary de mai bine de 4 ani. Am avut prilejul să fiu președintele clubului Interact Pitești, iar în mandatul 2021-2022 am onoarea și responsabilitatea de a fi președintele clubului Rotaract Pitești. Studiez la Facultatea de Filosofie din București, îmi găsesc deseori liniștea în scris și in lectură. Activez în domeniul "intelligent education" (platforme de e-learning) și depun toate eforturile pentru a fi un consilier filosofic care va păstra intacte autenticitatea și creativitatea clienților.
Cred ca "my superpower" se rezumă la a fi capabil să iert aproape orice, încercând să înțeleg lucrurile dincolo de consecințele lor imediate. Și experiența de viață de până acum mi-a arătat că "my kryptonite" este uitarea. Vreau ca oamenii să nu uite întâlnirea cu mine, să și-o amintească cândva, cu zâmbetul pe buze - iată ceva pentru care merită să trăiesc viața din plin.
Sunt deschis la orice colaborare și la orice discuție. Eu cred că singurul mod de a afla cine suntem cu adevărat este prin intermediul alterității, prin intermediul celuilalt. Nu ezitați să luați legătura cu mine.
Mult succes în toate!
Check this out! radudinca.blogspot.com
Radu-Alexandru Dincă este membru in Rotaract Club Pitești
Daniel Dobre
Despre Daniel Dobre
I am Daniel Dobre. I am 23 years old. I studied Computer Science at Politehnica University of Timișoara. I’m also working as engineer at Nokia. Even though people say that engineers are boring persons, I think I'm a positive person with a good sense of humor. I'm involved in city problems and I want to help the community through my actions. The Rotaract Club Timișoara Cosmopolitan is a club that helps a lot of people in Timișoara and not only. I think that this is very important thing and I support this club in its projects. Also, I am volunteering at Verde pentru Biciclete, an organization that supports the bicycle community of Timișoara. I’m an organized person and I try to improve my knowledge all the time. For example, in my spare time I'm "working" as an Insurance Broker. Finally, I would like to thank you all for your trust and help and I hope we will do beautiful things together.
Daniel Dobre este membru in Rotaract Club Timișoara Cosmopolitan
Alexandra Bănică
Despre Alexandra Bănică
• Lucrez în Marketing online și offline, coordonez și concep campanii și evenimente.
• Studiez Marketing-ul în cadrul Facultății de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din Universitatea Transilvania Brașov.
• Am absolvit Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, profilul matematică-informatică.
• În 2015 am inițiat și coordonat proiectul Piramida de cultură prin care am strâns și donat 3000 de cărți și am facilitat peste 20 de întâlniri între scriitori și tineri.
• Hobby-uri : călătoriile, cititul, gătitul, vorbitul, voluntariatul, organizarea proiectelor.
Alexandra Bănică este membru in Rotaract Club Brașov Burg Transilvania
Ada Aniela Romanți
Despre Ada Aniela Romanți
Eu sunt Ada si sunt o optimista innascuta. Consider ca ambitia si implicarea sunt calitatile care ma reprezinta cel mai bine. De-a lungul timpului am devenit o persoana deschisa la provocari, cu o capacitate mare de invatare si o dorinta continua de perfectionare. Cele mai mari pasiuni ale mele sunt literatura, sportul si mai nou, dreptul.
Ada Aniela Romanți este membru in Rotaract Club București
Vladimir Nitu
Despre Vladimir Nitu
Ma numesc Nitu-Antonie Vladimir, am 21 de ani, in present sunt student la sectia Automatica si Calculatoare in cadrul Universitatea Politehnica Timişoara. Pasiunile mele sunt sportul, in general tot ce tine de calculatoare precum si voluntariatul pe care-l practic inca de la 15 ani provenind din Interact. In momentul de fata lucrez in automotive. Daca vine vorba despre Rotaract, fac parte din anul 2016 din clubul Rotaract Cosmopolitan Timisoara, in acest moment ocupand functia de Vice-Presedinte a acestui club.
Vladimir Nitu este membru in Rotaract Club Timișoara Cosmopolitan
Mihai Măcriș
Despre Mihai Măcriș
O mână de ajutor în comunitate schimbă vieți și inspiră speranță. Am tot respectul pentru ideea de "service above self" din familia Rotary, de aceea mă implic cu mare drag.
Mihai Măcriș este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Andrei Ceobanu
Despre Andrei Ceobanu
Sunt o persoana tehnica cu sensibilitate artistica. Videograf, grafician video si antreprenor la juniorproductions.ro si illusio.ro inca de pe bancile facultatii. Sunt atras de proiectele cultural-artistice organizate de catre clubul Rotaract si sprijinul care il aduce comunitatii. Membru Rotaract Piatra Neamt din 2014 unde am avut onoarea de a fi trezorier si vicepresedinte.
Andrei Ceobanu este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Maria Adriana Paca
Despre Maria Adriana Paca
ABSOLVENTA
Facultatea de Stiinte Sociale si Gestiune a Afacerilor - Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca
Facultatea de Drept si Stiinte Sociale - Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Master - Institutii de Drept Privat - Facultatea de Drept si Stiinte Sociale - Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia