Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Giuliana Stanchescu
Despre Giuliana Stanchescu
Sunt o persoana sociabila, prietenoasa , careia ii place sa cunoasca oameni noi si sa ii ajute cum poate . In cadrul Rotaract doresc sa ajut cat mai multi oameni, sa fac lumea mai buna si sa imi fac prieteni noi ce pot deveni familie.
Giuliana Stanchescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Aristina Bodea
Despre Aristina Bodea
Sunt o fire rabdatoare si persistenta, super sociabila si inconjurata de multi oameni frumosi, la care tin foarte mult. Sunt un om muncitor, care nu se da in laturi de la munca si care isi doreste sa fie activ si sa se dezvolte. Imi place sa dau o mana de ajutor celor din jur si sa influentez oamenii de langa mine, intr-un mod pozitiv. Ma consider puternica si sensibila deopotriva si cred ca atrag multi oameni de calitate in viata mea, dar si multe provocari care mai de care mai greoaie.
Aristina Bodea este membru in Rotaract Club Baia Mare Team
Mihaela Barbuta
Despre Mihaela Barbuta
Sunt o persoana activa si imi place sa particip la tot felul de cursuri de dezvoltare personala, iar in timpul ramas liber imi place sa alerg sau sa particip la diverse clase (aerobic, bag boxing, tonifiere).
Pasiunea mea este cafeaua si pe viitor imi doresc sa fac o afacere care sa aiba la baza aceasta pasiune ☕️❤️.
Mihaela Barbuta este membru in Rotaract Club Brașov Burg Transilvania
Roxana Pop
Despre Roxana Pop
Prin prisma Rotaract am reusit sa imi indeplinesc unul dintre cele mai frumoase vise pe care le-am avut, si anume sa ajut cat mai multi oameni extraordinari care au nevoie de ajutorul nostru. Este o bucurie imensa sa fac parte din cadrul acestei Asociatii si sa am bucuria sa cunosc oameni minunati care impartasesc aceleasi ganduri.
Roxana Pop este membru in Rotaract Club Turda
Emilia-Simona Antemir
Despre Emilia-Simona Antemir
-Din dorința de a înțelege cât mai bine persoana de lângă mine și de a o ajuta în impas, am ales ca și domeniul de specializare asistența socială, fiind absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială, profil consiliere în asistență socială, din cadrul Universității București. M-am reîntors în Focșani coordonând proiectul „Ajungem Mari”, proiect care susține educația copiilor din centrele de plasament și medii defavorizate. Pot spune că sunt o persoana empatică, sociabilă și implicată în proiecte, ma dedic 100% proiectelor în care cred, ducând la bun sfârșit obiectivele propuse.
Emilia-Simona Antemir este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Violeta Cernat
Despre Violeta Cernat
Pot spune despre mine ca sunt o persoana maleabila, ma integrez repede intr-un colectiv si empatica.
Pot media usor un conflict in cazul unor opinii contradictorii ori dispute.
Imi place sa-mi petrec putinul timp liber cu prietenii, socializand, sau prin activitati recreative in aer liber.
Ma simt implinita sufleteste atunci cand pot oferi ceva celor aflati in nevoie fara a astepta altceva in schimb.
"Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am ceva de daruit din putinul meu." I. Binder
Violeta Cernat este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Oana Maria Boia
Despre Oana Maria Boia
Imi place ideea de Rotaract si adunare de prieteni in scopul de a face lumea asta putin mai buna.
Nu voi face o scurta descriere a mea ca le cv-urile Europass. Faptul ca sunt parte a Clubului de la infiintarea lui ar trebui sa spuna o parte dintre calitatile sau defectele mele. :) :) :)
Oana Maria Boia este membru in Rotaract Club Turda
George Petrache
Despre George Petrache
Pot afirma despre mine ca sunt o persoana sociabila,imi.plac provocarile, sunt perseverent si pun suflet in tot ceea ce fac.