Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Andreea Ionita
Despre Andreea Ionita
Imi doresc sa aduc un impact pozitiv asupra societatii si imi doresc sa fac parte din cat mai multe proiecte.
Andreea Ionita este membru in Rotaract Club București Phoenix
Rareş Silaghi
Despre Rareş Silaghi
Îmi doresc să mă dezvolt alături de tinerii care susțin și lucrează în folosul comunității.
Rareş Silaghi este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca
Alexandru Tudorica
Despre Alexandru Tudorica
Equal parts...swagger and smarts.
Despre mine ce pot sa zic, m-am inscris in Rotaract din dorinta de a schimba ceva cu o sustinere mai mare decat puteam duce singur in orasul meu natal Craiova.M-am indragostit de tot ceea ce reprezinta Rotaract si de oamenii misto pe care i-am cunoscut si imi doresc sa finalizez cat mai multe proiecte frumoase.
Alexandru Tudorica este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Larisa Tomescu
Despre Larisa Tomescu
Buna,
Numele meu este Larisa T., am 26 de ani, sunt de profesie biolog si imi fac meseria cu pasiune. Sunt un rotaractor pietrean si ma simt foarte mandra deoarece alaturi de colegii mei reusesc sa schimb putin fata micutei urbe. Fie ca e vorba de proiectele noastre cunoscute precum : "cutiuta", "Balul Marilor Sperante" sau de unele noi precum "Starea natiei cu Rotaract", incerc sa ma implic cat mai mult si sa invat din experienta colegilor mai vechi in club sau sa ma umplu de energia colegilor mai noi. Pentru mine, Rotaract reprezinta familia mea de prieteni.
Larisa Tomescu este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Cristina Cotoara
Despre Cristina Cotoara
Sunt Avocat în cadrul Baroului Sibiu.
In Rotaract imi doresc sa cunosc cat mai multa lume alaturi de care sa lucrez, reusind sa am dezvolt astfel atat pe plan personal, cat si pe plan profesional.
Sunt o fire sociabila, prietenoasa, mereu dornica sa cunosc oameni noi care isi doresc sa isi puna amprenta in tot ceea ce fac.
Cristina Cotoara este membru in Rotaract Club Sibiu
Andrei Ceobanu
Despre Andrei Ceobanu
Sunt o persoana tehnica cu sensibilitate artistica. Videograf, grafician video si antreprenor la juniorproductions.ro si illusio.ro inca de pe bancile facultatii. Sunt atras de proiectele cultural-artistice organizate de catre clubul Rotaract si sprijinul care il aduce comunitatii. Membru Rotaract Piatra Neamt din 2014 unde am avut onoarea de a fi trezorier si vicepresedinte.
Andrei Ceobanu este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Daniela Calaver
Despre Daniela Calaver
Hello guys! Numele meu este Daniela, am 24 de ani, m-am nascut si locuiesc in Timisoara si sunt studenta la UMFT, medicina generala anul VI. Din iunie 2018 sunt membru Rotaract Cetate Timisoara, unde doresc sa ma afirm cat mai repede deoarece ma consider o persoana ambitioasa si care doreste sa-si atinga telurile.
Daniela Calaver este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Mihaela Barbuta
Despre Mihaela Barbuta
Sunt o persoana activa si imi place sa particip la tot felul de cursuri de dezvoltare personala, iar in timpul ramas liber imi place sa alerg sau sa particip la diverse clase (aerobic, bag boxing, tonifiere).
Pasiunea mea este cafeaua si pe viitor imi doresc sa fac o afacere care sa aiba la baza aceasta pasiune ☕️❤️.