Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
George Cornea
Despre George Cornea
În Rotaract mă regăsesc, încă de cănd m-am implicat în voluntariat. Întotdeauna mi-a plăcut să ajut comunitatea din care fac parte și de asemenea să-i pun pe cei de lângă mine pe primul plan. Îmi place să cred ca în Rotaract am gasit și voi găsi in continuare un model pentru tot ceea ce înseamnă voluntariat.
George Cornea este membru in Rotaract Club București Levant
Sara Zlatariu
Despre Sara Zlatariu
Sunt studentă la Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila București, la medicină generală. Ma consider o persoană deschisă și creativă și aștept cu nerăbdare să fac parte din Rotaract Cișmigiu.
Sara Zlatariu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Iulia Theodora Matei
Despre Iulia Theodora Matei
Un om mic cu aspiratii mari
Iulia Theodora Matei este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Mikael Mayila
Despre Mikael Mayila
Este mereu mai usor sa ii prezinti pe alti decat sa te prezinti singur, asta deoarece ai de ales intre a te pune pe tine in evidenta sau de a spune mai putin decat consideri tu ca esti.
Cu siguranta nu voi face niciunul nici altul. Foarte des am primit intrebare ce este Rotaract. Cred ca toti primim aceasta intrebare la care nu stim niciodata sa raspundem scurt. Eu am gasit un raspuns cat de cat scurt: stil de viata.
A fi membru in Familia Rotary este un stil de viata pe care nu o poti gasi in alta parte. Asta pentru ca sentimentul de apartenenta la valorii inalte promovate prin Rotaract formeaza un mod de gandire care se poate observa in viata de zi cu zi. Fiecare membru incercand, prin calitatiile lui, sa fie inspiratie pentru cei din jur.
Mikael Mayila este membru in Rotaract Club Vaslui
Mara Caluschi
Despre Mara Caluschi
Rotaract este, pentru mine, un mod de a ajuta societatea și a contribui la dezvoltarea ei, într-un mediu care mă încurajează totodată să mă dezvolt pe mine însămi. Deși sunt pasionată în special de modă, proiectele mele preferate nu se limitează la vânzări de haine sau show-uri de modă. Proiectele cele mai dragi mie sunt cele care reușesc să aducă un număr cât mai mare de zâmbete pe chipurile oamenilor, cele care aduc o schimbare, oricât de mică, în lumea ce mă înconjoară.
Mara Caluschi este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Alex Macrescu
Despre Alex Macrescu
Sunt o persoana ambitioasa, prietenoasa, generoasa, binevoitoare. In cadrul Rotaract, ma intereseaza sa fac un bine si sa ajut cat mai multe persoane pentru a vedea si partea pozitiva a vietii. Imi doresc sa leg prietenii stranse si sa evoluam impreuna.
Alex Macrescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Mihai Măcriș
Despre Mihai Măcriș
O mână de ajutor în comunitate schimbă vieți și inspiră speranță. Am tot respectul pentru ideea de "service above self" din familia Rotary, de aceea mă implic cu mare drag.
Mihai Măcriș este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Mihaela-Gabriela Mărescu
Despre Mihaela-Gabriela Mărescu
Ma pot descrie ca fiind o persoana extrovertita, spontana si foarte activa, curioasa si uneori prea bagacioasa, acesta este de asemenea si un defect pe care cu siguranta il voi corecta curand. Sunt dornica de a ma dezvolta personal din ce in ce mai mult pentru a descoperi ce ma face fericita si in ce domeniu imi va viitorul, mereu in cautarea unui zambet asociat gandului si emotiilor unei cariere dorite. Rotaract m-a ajutat si in continuare ma ajuta sa gasesc raspunsuri singura intrebarilor ce de ceva timp puneau presiune si imi dezorganizau mintea, prin intermediul proiectelor diverse am trecut prin toate alaturi de o echipa pe care ma pot baza in viata de zi cu zi. Ma simt pregatita sa-mi continui povestea in acelasi ritm frumos, langa aceiasi oameni, mentinand echilibrul dorit si gasit.