Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
George Cornea
Despre George Cornea
În Rotaract mă regăsesc, încă de cănd m-am implicat în voluntariat. Întotdeauna mi-a plăcut să ajut comunitatea din care fac parte și de asemenea să-i pun pe cei de lângă mine pe primul plan. Îmi place să cred ca în Rotaract am gasit și voi găsi in continuare un model pentru tot ceea ce înseamnă voluntariat.
George Cornea este membru in Rotaract Club București Levant
Sara Zlatariu
Despre Sara Zlatariu
Sunt studentă la Universitatea de Medicina și Farmacie Carol Davila București, la medicină generală. Ma consider o persoană deschisă și creativă și aștept cu nerăbdare să fac parte din Rotaract Cișmigiu.
Sara Zlatariu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Daniel Sorin Costin
Despre Daniel Sorin Costin
Născut la data de 12.05.1989 în Baia Mare, județul Maramureș.
Absolvent al facultății de "Știinte Economice și Gestiune a Afacerilor" din cadrul facultății Babeș-Bolyai Cluj Napoca, specializarea "Contabilitate și informatică de gestiune" si masterand in "Auditul și managementul fondurilor europene". Sociabil,natural, cu simțul umorului.Pasionat de vânătoare, și călătorii,spontan,energic și cu poftă de viață. Îmi place să ajut pe alții și îmi place să sa ma simt parte a unui grup.
Drumul meu inspre volunariat, de acum 2 ani, poate fi legat de un citat călăuzitor: “Nu poţi lăsa urme în nisip atâta timp cât stai jos.” (Nelson Rockefeller). Astfel, îmi doresc ca prin pașii făcuți alături de colegii mei de la Rotaract Baia Mare T.E.A.M. să lase in urmă un zâmbet, o amintire și nu în ultimul rând speranță în inimile tuturor persoanelor cu care interacționam.
Daniel Sorin Costin este membru in Rotaract Club Baia Mare Team
Alida Jucuți
Despre Alida Jucuți
Consider că este datoria fiecăruia dintre noi să cultivăm lumea cu bunătate și armonie, iar Rotaract este modul prin care eu aleg să contribui la acest lucru.
”Cine privește în exterior visează; cine privește în interior se trezește” – Carl Yung
Alida Jucuți este membru in Rotaract Club Jimbolia
Alex Macrescu
Despre Alex Macrescu
Sunt o persoana ambitioasa, prietenoasa, generoasa, binevoitoare. In cadrul Rotaract, ma intereseaza sa fac un bine si sa ajut cat mai multe persoane pentru a vedea si partea pozitiva a vietii. Imi doresc sa leg prietenii stranse si sa evoluam impreuna.
Alex Macrescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Melania Borcan
Despre Melania Borcan
Sunt o fire sociabila, prietenoasa, deschisa. Imi place sa invat si sa descopar lucruri noi.
Melania Borcan este membru in Rotaract Club Jimbolia
Bianca Blaga
Despre Bianca Blaga
Sunt o fire prietenoasa, calda si spontana. Imi place sa calatoresc, sa pictez si sa gatesc.
Bianca Blaga este membru in Rotaract Club Oradea
Ada Aniela Romanți
Despre Ada Aniela Romanți
Eu sunt Ada si sunt o optimista innascuta. Consider ca ambitia si implicarea sunt calitatile care ma reprezinta cel mai bine. De-a lungul timpului am devenit o persoana deschisa la provocari, cu o capacitate mare de invatare si o dorinta continua de perfectionare. Cele mai mari pasiuni ale mele sunt literatura, sportul si mai nou, dreptul.