Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Vlăduț-Petru Stratulat
Despre Vlăduț-Petru Stratulat
Sunt un fost membru al clubului Rotaract Vaslui și actualmente membru aspirant al Rotaract Cismigiu .Am descoperit aici o familie și un mod de viață .Aș vrea ca prin proiectele realizate de noi să schimbăm fața comunității și să le arătăm tuturor că voluntariatul ne face viața mai bună.Mă pasionează in mod deosebit fotbalul ,fapt pentru care sunt socios la echipa orașului meu natal , F.C. Vaslui 2002 , pe care incercăm ( împreună cu ceilalți membrii ) să o aducem la gloria de altădată.În viitor sper să ajung inginer proiectant și să călătoresc cât mai mult posibil.
P.S:În calitate de organizator vă aștept la festivalul de muzica Open Camp Vaslui ediția a X-a !
Vlăduț-Petru Stratulat este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Alex Macrescu
Despre Alex Macrescu
Sunt o persoana ambitioasa, prietenoasa, generoasa, binevoitoare. In cadrul Rotaract, ma intereseaza sa fac un bine si sa ajut cat mai multe persoane pentru a vedea si partea pozitiva a vietii. Imi doresc sa leg prietenii stranse si sa evoluam impreuna.
Alex Macrescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
George Cornea
Despre George Cornea
În Rotaract mă regăsesc, încă de cănd m-am implicat în voluntariat. Întotdeauna mi-a plăcut să ajut comunitatea din care fac parte și de asemenea să-i pun pe cei de lângă mine pe primul plan. Îmi place să cred ca în Rotaract am gasit și voi găsi in continuare un model pentru tot ceea ce înseamnă voluntariat.
George Cornea este membru in Rotaract Club București Levant
Roxana Pop
Despre Roxana Pop
Prin prisma Rotaract am reusit sa imi indeplinesc unul dintre cele mai frumoase vise pe care le-am avut, si anume sa ajut cat mai multi oameni extraordinari care au nevoie de ajutorul nostru. Este o bucurie imensa sa fac parte din cadrul acestei Asociatii si sa am bucuria sa cunosc oameni minunati care impartasesc aceleasi ganduri.
Roxana Pop este membru in Rotaract Club Turda
Mihai Mandru
Despre Mihai Mandru
Modest, destept si frumos, sunt senior arhitect in cadrul firmei HighDefinitionArchitecture SRL, firma pe care o administrez de la inceputul anului 2018 odata cu dobandirea dreptului de semnatura si stampila de la Ordinului Arhitectilor din Romania. Tatonez o idee si cu psihologia, limbaj non-verbal, microexpresii precum si o intentie de filozofie. Ma bucur in general sa cunosc oameni noi care-mi pot imbogatii bagajul de experiente.
Mihai Mandru este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Radu-Alexandru Dincă
Despre Radu-Alexandru Dincă
Salutări,
Numele meu este Radu. Sunt bucuros că fac parte din familia Rotary de mai bine de 4 ani. Am avut prilejul să fiu președintele clubului Interact Pitești, iar în mandatul 2021-2022 am onoarea și responsabilitatea de a fi președintele clubului Rotaract Pitești. Studiez la Facultatea de Filosofie din București, îmi găsesc deseori liniștea în scris și in lectură. Activez în domeniul "intelligent education" (platforme de e-learning) și depun toate eforturile pentru a fi un consilier filosofic care va păstra intacte autenticitatea și creativitatea clienților.
Cred ca "my superpower" se rezumă la a fi capabil să iert aproape orice, încercând să înțeleg lucrurile dincolo de consecințele lor imediate. Și experiența de viață de până acum mi-a arătat că "my kryptonite" este uitarea. Vreau ca oamenii să nu uite întâlnirea cu mine, să și-o amintească cândva, cu zâmbetul pe buze - iată ceva pentru care merită să trăiesc viața din plin.
Sunt deschis la orice colaborare și la orice discuție. Eu cred că singurul mod de a afla cine suntem cu adevărat este prin intermediul alterității, prin intermediul celuilalt. Nu ezitați să luați legătura cu mine.
Mult succes în toate!
Check this out! radudinca.blogspot.com
Radu-Alexandru Dincă este membru in Rotaract Club Pitești
Georgia Rafaela Vusdea
Despre Georgia Rafaela Vusdea
Hello everyone!
Dupa cum se poate observa numele meu Vusdea Georgia Rafaela, am 23 de ani. Am absolvit Universitatea Romano Americana, specializarea Drept. In momentul de fata pe langa activitatiile de voluntariat, ma pregatesc pentru examenul de Barou de anul viitor. Sunt o fire sociabila si ambitioasa, si imi doresc sa ma implic in cat mai multe activitati.
Georgia Rafaela Vusdea este membru in Rotaract Club București Triumph
Paul Lupașcu
Despre Paul Lupașcu
Sunt un tânăr pasionat și dedicat, mereu în căutarea oportunităților de a aduce o schimbare pozitivă în comunitatea noastră. Cu o dorință profundă de a învăța, mă aflu într-o continuă dezvoltare prin intermediul voluntariatului, educației și al inovației sociale. Îmi place să mă implic în proiecte care au un impact semnificativ și să inspir alți tineri să se alăture eforturilor comune de a construi un viitor mai bun. Cu o perspectivă deschisă și un spirit entuziast, caut întotdeauna modalități de a contribui la dezvoltarea comunității și de a face o diferență pozitivă în lume.