Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Borșan Silvia
Despre Borșan Silvia
Numele meu este Borsan Silvia, am 22 de ani impliniti, proaspata absolventa a UAV, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială, primul meu mandat in functia de secretar Rotaract Arad. Sunt o persoană căreia îi place lucrul în echipa, dorința de a învăța continuu, comunicarea eficienta dar și eficace. Un bun organizator, responsabilă, spirit ludic și prietenoasă.
Borșan Silvia este membru in Rotaract Club Arad
Tiberiu Ionescu
Despre Tiberiu Ionescu
Un om ambitios care iubeste munca in echipa si care doreste sa isi puna in aplicare cat mai bine calitatile pentru a forma o cumunitate mai buna.
Tiberiu Ionescu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Alex Macrescu
Despre Alex Macrescu
Sunt o persoana ambitioasa, prietenoasa, generoasa, binevoitoare. In cadrul Rotaract, ma intereseaza sa fac un bine si sa ajut cat mai multe persoane pentru a vedea si partea pozitiva a vietii. Imi doresc sa leg prietenii stranse si sa evoluam impreuna.
Alex Macrescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Flavius David
Despre Flavius David
Ma numesc David Favius-Ilie, am 21 de ani si in prezent studiez la doua facultati: USAMV CLUJ, ingineria silvica si ULBS Sibiu, facultatea de sport. De fel sunt o fire sociabila si spontana dar in acelasi timp si serioasa cand vine vorba de partea profesionala a vietii. Aspiratiile mele sunt mari si prin intermediul acestei organizatii as dori sa cunosc oameni asemnatori mie.
Flavius David este membru in Rotaract Club Sibiu
Daniel Cosmin Lazar
Despre Daniel Cosmin Lazar
Vrei sa afli cat mai multe despre mine? O sa-ti povestesc imediat o mica parte din ceea ce sunt, ceea ce cred, ceea ce simt.
Numele meu este Daniel, cred ca sunt putine persoane care ma cunosc cu adevarat. Nu pot spune ca sunt un om simplu sau usor de inteles. Sunt o fire contradictorie, complicata. Si apreciez enorm oamenii care incearca sa ma inteleaga si nu se grabesc sa ma judece!
Daniel Cosmin Lazar este membru in Rotaract Club București Triumph
Andreea Hutu
Despre Andreea Hutu
Licentiata in Arte Plastice - Fotografie | Membru Rotaract Bacau din 2012 | Project Manager | Past-President | Past Vicepresident | Membru adoptat Rotary Bacau din 2017 | Coordonator echipa @ Xerox | Blogger @ deea-d.blogspot.ro | Mama de bunny Oreo din Iulie 2017 | Paris, make-up & sleep lover | Dark & twisty | Rotaract lover | World lover | Vegan
Andreea Hutu este membru in Rotaract Club Bacău
Paul Lupașcu
Despre Paul Lupașcu
Sunt un tânăr pasionat și dedicat, mereu în căutarea oportunităților de a aduce o schimbare pozitivă în comunitatea noastră. Cu o dorință profundă de a învăța, mă aflu într-o continuă dezvoltare prin intermediul voluntariatului, educației și al inovației sociale. Îmi place să mă implic în proiecte care au un impact semnificativ și să inspir alți tineri să se alăture eforturilor comune de a construi un viitor mai bun. Cu o perspectivă deschisă și un spirit entuziast, caut întotdeauna modalități de a contribui la dezvoltarea comunității și de a face o diferență pozitivă în lume.
Paul Lupașcu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Mikael Mayila
Despre Mikael Mayila
Este mereu mai usor sa ii prezinti pe alti decat sa te prezinti singur, asta deoarece ai de ales intre a te pune pe tine in evidenta sau de a spune mai putin decat consideri tu ca esti.
Cu siguranta nu voi face niciunul nici altul. Foarte des am primit intrebare ce este Rotaract. Cred ca toti primim aceasta intrebare la care nu stim niciodata sa raspundem scurt. Eu am gasit un raspuns cat de cat scurt: stil de viata.
A fi membru in Familia Rotary este un stil de viata pe care nu o poti gasi in alta parte. Asta pentru ca sentimentul de apartenenta la valorii inalte promovate prin Rotaract formeaza un mod de gandire care se poate observa in viata de zi cu zi. Fiecare membru incercand, prin calitatiile lui, sa fie inspiratie pentru cei din jur.