Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Giuliana Stanchescu
Despre Giuliana Stanchescu
Sunt o persoana sociabila, prietenoasa , careia ii place sa cunoasca oameni noi si sa ii ajute cum poate . In cadrul Rotaract doresc sa ajut cat mai multi oameni, sa fac lumea mai buna si sa imi fac prieteni noi ce pot deveni familie.
Giuliana Stanchescu este membru in Rotaract Club Timișoara Cetate
Sergiu Mos
Despre Sergiu Mos
Membru in Rotaract de 8 ani (din 2012). Membru in Rotaract cel putin inca 8 ani de acum incolo :)
Sergiu Mos este membru in Rotaract Club Târgu Mureș
Iulia Theodora Matei
Despre Iulia Theodora Matei
Un om mic cu aspiratii mari
Iulia Theodora Matei este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Alexia Nitu
Despre Alexia Nitu
Alexia Nitu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Iulia Pintea
Despre Iulia Pintea
Am absolvit Facultatea de drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, urmez cursurile de masterat, specializarea Drept european și Drept naţional al afacerilor. Sunt avocat stagiar la Baroul Cluj, obţinând 89 de puncte la examenul de admitere în profesia de avocat. Dincolo de desfășurarea de activităţi specifice domeniul juridic (domeniu îndreptat tot înspre societatea în care trăim), îmi doresc ca prin organizarea și participarea în cadrul proiectelor Rotaract Vișeu de Sus să contribuim la crearea unei societăţi coezive, în care să domine toleranţa, pacea și iubirea pentru umanitate.
Iulia Pintea este membru in Rotaract Club Vișeu de Sus
Mara Caluschi
Despre Mara Caluschi
Rotaract este, pentru mine, un mod de a ajuta societatea și a contribui la dezvoltarea ei, într-un mediu care mă încurajează totodată să mă dezvolt pe mine însămi. Deși sunt pasionată în special de modă, proiectele mele preferate nu se limitează la vânzări de haine sau show-uri de modă. Proiectele cele mai dragi mie sunt cele care reușesc să aducă un număr cât mai mare de zâmbete pe chipurile oamenilor, cele care aduc o schimbare, oricât de mică, în lumea ce mă înconjoară.
Mara Caluschi este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Alexandra Amalia Milies
Despre Alexandra Amalia Milies
Despre mine ...
Sunt în Clubul Rotaract Piatra Neamț din anul 2014. Oportunitatea de a face voluntariat în acest club, m-a ajutat în primul rând să mă dezvolt personal și să cunosc persoane deosebite de la care am avut de învățat.
Am 28 de ani, iubesc pisicile, sunt o persoană prea punctuală și îmi place să compun poezii.
Rotaract este o provocare.
Alexandra Amalia Milies este membru in Rotaract Club Piatra Neamț
Violeta Cernat
Despre Violeta Cernat
Pot spune despre mine ca sunt o persoana maleabila, ma integrez repede intr-un colectiv si empatica.
Pot media usor un conflict in cazul unor opinii contradictorii ori dispute.
Imi place sa-mi petrec putinul timp liber cu prietenii, socializand, sau prin activitati recreative in aer liber.
Ma simt implinita sufleteste atunci cand pot oferi ceva celor aflati in nevoie fara a astepta altceva in schimb.
"Nu sunt atat de saraca, incat sa nu am ceva de daruit din putinul meu." I. Binder