Rotaract este cea mai activă comunitate de tineri din Romania! Servește mai presus de sine!
Cine suntem?
Rotaract este aripa tânără a Rotary, o comunitate internațională de tineri profesioniști cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care oferă acestora un cadru de dezvoltare personală prin implicarea în rezolvarea nevoilor fizice și sociale ale comunităților lor.
Membrii Rotaract sunt tineri care își doresc să se dezvolte alături de comunitățile din care fac parte. Prin proiectele pe care le organizăm, comunitare, educaționale, vocaționale, sociale sau ecologice, promovăm spiritul rotaractian, contribuim la evoluţia comunităţilor locale şi sprijinim formarea de lideri în diverse domenii. Membrii Rotaract, prezenți în număr de peste 290.000 în lume și 177 de țări, sunt organizați în cluburi locale care fac parte dintr-un efort global de a aduce pacea și înțelegerea în lume. Asta îi face adevarați "parteneri de serviciu" și membri cheie în familia Rotary.
Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract, condusă de catre un Reprezentant ales anual (DRR- District Rotaract Representative), care coordonează activitatea districtului și echipa de board districtual. Organizaţia districtuală planifică atât conferinţele regionale, cat si pe cele districtuale, dezvoltă proiecte diverse, organizează traininguri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.
Cele peste 60 de Cluburi din România și Republica Moldova formează împreună Districtul 2241 – Rotaract România și Republica Moldova.
Cluburile Rotaract au întâlniri săptămânale în care se planifică proiecte, se vizitează alte cluburi sau se desfăşoară activităţi socio-culturale şi workshop-uri de dezvoltare personală și profesională. Locul și ora ședințelor sunt informații publice, iar oricine dorește să participe este binevenit - tot ce trebuie să facă este să ia legătura cu Președintele sau Secretarul clubului respectiv. În afara şedinţelor, Rotaractienii au ocazia să se implice în proiecte comunitare sau vocaţionale, să participe la seminarii şi conferinţe şi să cunoască tineri de elită din toate colţurile lumii, deoarece Rotaract înseamnă, înainte de toate, unitate și prietenie.
Cunoaște-ne!
Adrian Sarmasan
Despre Adrian Sarmasan
Sunt o persoana joviala,de echipa,imi place sa contribui la desfasurarea mai multor feluri de activitati,non guvernamentale,umanitare etc Ambitia si sinceritatea imi sunt atuuri,nu-mi plac oamenii falsi fara caracter.Ador sa ajut oamenii,sa cooperez cu membrii echipei pentru a fi solidari si folositori diverselor activitati.
Motto-ul personal: Imagineaza-ti viata ca pe un joc in care jonglezi cu cinci mingiute in aer.Le numesti:familie,prieteni,munca,credinte si sanatate!
Adrian Sarmasan este membru in Rotaract Club Turda
Calin Limbasan
Despre Calin Limbasan
Sunt o persoana activa, prietenoasa si dornica de noi experiente.
Calin Limbasan este membru in Rotaract Club Sibiu
Melania Borcan
Despre Melania Borcan
Sunt o fire sociabila, prietenoasa, deschisa. Imi place sa invat si sa descopar lucruri noi.
Melania Borcan este membru in Rotaract Club Jimbolia
Iulia Theodora Matei
Despre Iulia Theodora Matei
Un om mic cu aspiratii mari
Iulia Theodora Matei este membru in Rotaract Club Focșani Varana
Tudor Tcaciuc
Despre Tudor Tcaciuc
Salut, Eu sunt Tudor, membru Rotaract District 2241, Club Cluj-Napoca SAMVS. Prima data am auzit de Rotaract de la un prieten bun, iar dupa ce am intrat ca si membru a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult. Acum au trecut 2 ani de atunci si pot sa spun ca imi place sa imi petrec timpul liber ajutand comunitatea din care fac parte si aducand un plus de valoare acesteia.
Tudor Tcaciuc este membru in Rotaract Club Cluj-Napoca SAMVS
Alexia Nitu
Despre Alexia Nitu
Alexia Nitu este membru in Rotaract Club București Cișmigiu
Radu-Alexandru Dincă
Despre Radu-Alexandru Dincă
Salutări,
Numele meu este Radu. Sunt bucuros că fac parte din familia Rotary de mai bine de 4 ani. Am avut prilejul să fiu președintele clubului Interact Pitești, iar în mandatul 2021-2022 am onoarea și responsabilitatea de a fi președintele clubului Rotaract Pitești. Studiez la Facultatea de Filosofie din București, îmi găsesc deseori liniștea în scris și in lectură. Activez în domeniul "intelligent education" (platforme de e-learning) și depun toate eforturile pentru a fi un consilier filosofic care va păstra intacte autenticitatea și creativitatea clienților.
Cred ca "my superpower" se rezumă la a fi capabil să iert aproape orice, încercând să înțeleg lucrurile dincolo de consecințele lor imediate. Și experiența de viață de până acum mi-a arătat că "my kryptonite" este uitarea. Vreau ca oamenii să nu uite întâlnirea cu mine, să și-o amintească cândva, cu zâmbetul pe buze - iată ceva pentru care merită să trăiesc viața din plin.
Sunt deschis la orice colaborare și la orice discuție. Eu cred că singurul mod de a afla cine suntem cu adevărat este prin intermediul alterității, prin intermediul celuilalt. Nu ezitați să luați legătura cu mine.
Mult succes în toate!
Check this out! radudinca.blogspot.com
Radu-Alexandru Dincă este membru in Rotaract Club Pitești
Alexandru Stainbok
Despre Alexandru Stainbok
Dorința mea cea mai mare pentru care am intrat în Rotaract a fost accea de a oferi înapoi societății din care m-am ridicat. Gândul că împreună cu niște prieteni putem produce schimbări și putem ajuta atâția oameni îmi creează o bucurie enormă având în vedere situația actuală în care ne aflăm. Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu pentru a schimba ceva, oferă o mână de ajutor atunci când poți și ridică un zâmbet pe fața oricui ai oferit ajutorul.